
Conform anunțului publicat pe site-ul SEAP-SICAP, pentru Buzău, Ministerul Dezvoltării Regionale vrea să cumpere nouă autobuze electrice, cu aceeași lungime, trei stații de încărcare rapidă și nouă stații de încărcare lentă. Termenul limită până la care pot fi solicitate clarificări la documentația de atribuire este de 19 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor. Autobuzele electrice vor fi de tip solo, cu planșeu jos și vor avea facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling). Pe parcursul anului trecut mai multe orașe, printre care și municipiul Buzău, au aprobat cumpărarea de autobuze electrice, unele municipii chiar punând în circulație vehicule.

