Pe data de 16 februarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfinților Mucenici Pamfil și Valent. Pătimirea celor doisprezece Sfinți Mucenici persecutați pe vremea lui Dioclețian. Acești doisprezece mucenici din Cezareea Palestinei – Pamfil preotul, Valent diaconul, Pavel, Porfirie și ceilalți -, s-au mutat la Domnul la anul 308, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Dioclețian. Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăți. Se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști. El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care o doreau.
Cel de-a doilea a fost bătrânul diacon Valent, care era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost. Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credința lui in Hristos. Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian. Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țara lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia.