Modificări aduse procedurilor privind construirea autostrăzilor

de Stiri Buzau Media

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru accelerarea lucrărilor de infrastructură, care prevede emiterea imediată a autorizaţiei de construire pentru lucrările de interes public, dar și modificări la procedurile de mediu şi la cele de contestaţii făcute de firmele participante la licitație.  În legătură cu exproprierile, pentru cauzele de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, autorizaţia de construire pentru lucrări se va emite imediat. Documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare – expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare, vor fi elaborate şi aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului. În acest caz autorizația va fi valabilă până la finalizarea executării lucrărilor pentru care a fost eliberată, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepţie finală.

În privința procedurilor de mediu, Ministerul Transporturilor propune ca marile proiecte de infrastructură să fie exceptate parţial sau chiar total de la prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. De asemenea, MT mai propune ca autorităţile să reducă termenele pentru avizarea proiectelor de infrastructură de importanţă strategică. În cazurile privind regimul ariilor protejate, proiectele de infrastructură de interes național vor fi exceptate  de la interzicerea dezvoltării lor în cadrul ariilor naturale protejate sau în zonele tampon ale acestora. Ministerul Transporturilor vrea să schimbe și procedura contestațiilor, mai exact se propun modificări ale Legii nr. 101/2016, printre care obligaţia autorităţii contractante de a încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător, ulterior pronunțării unei soluții favorabile de menținere a rezultatului de către CNSC, chiar dacă împotriva respectivei hotărâri a fost introdusă calea de atac a plângerii, respectiv a recursului și cauza nu a fost soluționată în mod definitiv. Dacă hotărârea/decizia care a stat la baza încheierii contractului este ulterior desființată/modificată în cadrul căilor de atac, instanța poate dispune compensații după cum urmează:

  • a) pentru ofertantul declarat câștigător inițial, plata unei compensații de 30% din profitul nerealizat, asumat și stabilit de către ofertant prin propunerea financiară depusă, corespunzătoare activităților nerealizate; și/sau
  • b) pentru ofertantul declarat câștigător în urma reevaluării, plata unei compensații de 30% din profitul nerealizat, asumat și stabilit de ofertant prin propunerea financiară depusă, corespunzătoare activităților realizate în cadrul contractului de către contractantul inițial.

Pentru observațiile și propunerile pe marginea modificărilor cerute de Ministerul Transporturilor, data limită este 1 aprilie 2019, ulterior acestei date proiectul urmând a fi adoptat în Guvern.

Știri despre: , ,