
- a) organizarea şi desfășurarea cursurilor de pregătire profesională pentru angajații CNPP și cei din unitățile subordonate;
- b) organizarea şi desfășurarea cursurilor de pregătire profesională a personalului din sectorul administrației publice dar și din cel privat;
- c) organizarea şi desfășurarea unor cursuri de formare a specialiștilor în domeniul asigurărilor sociale, a experților extrajudiciari;
- d) stabilirea de relații de colaborare cu instituții de formare în domeniul asigurărilor sociale cu instituții similare din alte țări, cu organizații internaționale implicate în pregătirea şi perfecționarea profesională în domeniul asigurărilor sociale;
- e) eliberarea de certificate de absolvire pentru persoanele care au urmat programe şi cursuri de formare profesională organizate de Centrul Național de Formare și Pregătire Profesională;
- f) editarea, tipărirea şi comercializarea de publicații de specialitate, potrivit domeniului său de activitate;
- g) organizarea şi întreţinerea unei baze de date, precum şi a unui centru de documentare;
- h) organizarea de manifestări științifice – mese rotunde, colocvii, ateliere, simpozioane, schimburi de experiență şi de informare documentară cu instituții, persoane juridice sau fizice atât din țară, cât şi din străinătate – în domeniile sale de competenţă.

