Până la data de 1 aprilie 2019 au fost înscriși în programul de susținere a producției de usturoi un număr de 136 producători agricoli de la nivelul întregii țări, din 299 de fermieri doritori să beneficieze de ajutorul de minimis. Județele cu cei mai mulți solicitanți înscriși în Program sunt din Buzău, Teleorman, Satu Mare, Botoșani, Mureș, Timiș, Constanța și Bihor. Pentru a accesa programul de susținere a producției de usturoi, solicitanții sprijinului trebuie să depună o cerere de înscriere în program până la data de 15 mai inclusiv, urmând ca Direcțiile Agricole Județene să verifice existența culturii și să înregistreze cererea în Registrul unic dedicat Programului. Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească, cumulativ, pentru acordarea ajutorului de minimis de 1.000 de euro/hectar:
- a) să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp;
- b) să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp;
- c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.
- d) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.
Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la Direcțiile Agricole Județene până la data de 29 noiembrie. Schema de ajutor de minimis se desfășoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ hectar cultivat cu usturoi și se calculează proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3.000 kg/ hectar. Bugetul pentru anul 2019 este de 2.000.000 euro (9.300.000 lei) și se aprobă anual.