Primarii și viceprimarii, alături de președinții și vicepreședinții de consiliu județean, nu vor primi indemnizații speciale după ce vor ieși la pensie, deoarece proiectul de act normativ care prevedea acest lucru a fost respins miercuri definitiv de Parlament. Practic, acești bani urmau să se dea în plus față de pensiile la care aleșii locali oricum ar fi avut dreptul.

Indemnizația specială urma să se acorde aleșilor locali de la data la care li se acorda pensia pentru limită de vârstă, însă nu înainte să le înceteze mandatul aflat în derulare. În esență, indemnizația urma să se cumuleze cu orice pensie acordată în sistemul public sau în alte sisteme de pensii (de exemplu, cel al pensiilor militare). Aleșii condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție, comise ca primari, viceprimari, președinți sau vicepreședinți de consiliu județean nu ar fi putut să ceară indemnizația specială.
Referitor la cuantumul efectiv, proiectul prevedea că acesta „se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizația brută lunară aflată în plată”. Totodată, indemnizația urma să fie taxată cu impozit (10%) și contribuție la sănătate (10%). Lucrurile nu erau tocmai clare în proiectul de lege, însă acolo scria că Guvernul urma să emită o hotărâre cu reguli suplimentare privind modul în care s-ar fi acordat indemnizația specială pentru aleșii locali. Cererile pentru indemnizație urmau să se depună acolo unde au fost exercitate mandatele de aleși locali, iar indemnizațiile speciale urmau să se acorde din bugetul statului.
Atenție! Propunerea legislativă privind Codul administrativ al României NU se va aplica. Din moment ce aceasta a fost respinsă de ambele Camere parlamentare, și-a încheiat traseul legislativ și nu va ajunge să intre în vigoare.

