Firmele vor putea sponsoriza construcția, modernizarea, repararea sau întreținerea autostrăzilor din țara noastră, potrivit unei inițiative legislative ce a fost înregistrată de puțină vreme la Senat pentru dezbatere. Tototdată, proiectul legislativ ar putea permite și persoanelor fizice să contribuie cu bani la dezvoltarea și întreținerea autostrăzilor din România.

Toți banii proveniți din sursele amintite anterior se vor duce, potrivit proiectului de act normativ, într-un fond gestionat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), numit Fondul special al autostrăzilor. Conform documentului, banii acumulați în acest fond vor putea fi folosiți doar pentru construcția, modernizarea, administrarea, întreținerea și repararea autostrăzilor “cuprinse în Master Planul General de Transport (document ce stabilește obiectivele majore ale sistemului național de transport, menționează avocatnet.ro) și cele care sunt stabilite prin lege”. Atunci când se va face redirecționarea sau donarea banilor, microîntreprinderile vor putea specifica pentru ce lucrare vor să transfere banii în fondul administrat de CNAR, iar sumele încasate se vor folosi, după cum se menționează în proiect, exclusiv pentru lucrările indicate de aceste entități.
Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, promulgată prin decret prezidențial și oficializată, prin publicarea în Monitorul Oficial.


