Numărându-se printre cei 70 de apostoli, Sfinții Irodion, Ruf, Agav și cei dimpreună cu ei au pierit după ce au fost aspru chinuiți de către închinătorii la idoli, întrucât au îndrăznit să propovăduiască Adevărul. Rudă cu Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Irodion s-a numărat printe cei 70 de apostoli, scrie doxologia.ro. A fost episcop în Neoparția și a fost chinuit mult din pricina evreilor, convertind pe mulți elini la Hristos. Bătut până a fost lăsat la pământ, aproape fără suflare, Sfântul Irodion a rămas în viață ca prin minune și a continuat să propovăduiască Adevărul.
În cele din urmă, a fost decapitat la Roma, în ziua în care a fost crucificat Sfântul Apostol Petru. Sfântul Apostol Agav a fost cel care a prevăzut foametea în lumea întreagă, în timpul lui Cezar Claudiu. Tot el i-a profețit Sfântului Apostol Pavel că va fi dat în mâna barbarilor și a propovăduit iubirea de Dumnezeu în locuri în care a pătimit multe chinuri, fiind ucis. Sfântul Apostol Ruf, episcop în Teba, este numărat și el printre cei 70 de apostoli, fiind pomenit alături de Sfinții Apostoli Flegon, Ermis, Asincrit, întrucât au pierit în aceeași zi, fiind omorâți de închinătorii la idoli.