Vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Dorin Corcheș a declarat că fondurile alocate programului Rabla auto au fost consumate până acum, în prima sesiune, în proporţie de 80%, urmând să existe şi o a doua sesiune în acest an. „Programul Rabla este un program foarte cunoscut de români, consumat. Mai avem undeva la aproximativ 20% din fondurile alocate în prima sesiune. Cu siguranţă va exista şi a doua sesiune, pentru că ne dorim să atingem cel puţin numărul de autoturisme noi pe care l-am atins anul trecut, respectiv 50.000. (…) Din cele 30.000 de vouchere pentru prima etapă a programului, mai avem aproximativ 6.000 de ecotichete, pe care cu siguranţă le vom consuma în zilele următoare”, a spus acesta.