Amenzi în serie în urma acţiunii „Truck and Bus”, organizată la nivelul județului Buzău

de Stiri Buzau Media

Acţiunea „Truck & Bus”, organizată de poliţiştii buzoieni, în perioada 13-19 mai, s-a soldat cu aproape peste 450 de sancţiuni. Mai exact, pe perioada desfăşurării acţiunii au fost oprite pentru verificări aproximativ 550 de autovehicule, 406 dintre acestea fiind de transport marfă şi 130 de transport public de persoane. Prin urmare au fost aplicate 457 de amenzi dintre care pentru nerespectarea regimului legal de viteză (92), pentru neutilizarea centurii de siguranţă (128), pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (5) şi pentru conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice şi pentru nerespectarea dimensiunilor (67). Totodată, poliţiştii au aplicat 88 de sancţiuni la alte abateri din trafic. În aceeaşi perioadă au fost întocmite trei dosare pentru infracţiuni la regimul rutier şi au fost imobilizate 10 autovhicule. Acţiunea s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În perioada 13-19 mai a.c., poliţiştii buzoieni au fost angrenaţi, în acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie în care pot fi implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, precum şi de verificare a legalităţii derulării unor astfel de transporturi.