
În mai puțin de un an, respectiv, septembrie 2018 – aprilie 2019, MFP a aprobat acorduri de finanțare pentru 28 proiecte de investiții, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăți cu capital românesc. Aceste proiecte de investiții vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă și o contribuție la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei. Obiectivul schemei constă în acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare. Durata schemei este următoarea:
- 2014 – 2020 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare;
- 2015 – 2023 pentru plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.
Valoarea minimă a investiției: 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără T.V.A. Costuri eligibile aferente: realizării de construcții noi; închirierii de construcții existente; achiziționării de active corporale (instalații tehnice, mașini şi echipamente noi); achiziționării de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală). Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții:
- 37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;
- 26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov;
- 7,5 milioane euro pentru Regiunea București.

