
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 100 de poliţişti vor fi constituiti în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti). Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secţiile de votare, 67 de poliţişti şi 20 jandarmi vor fi în misiuni de protecţie, atât a transportului buletinelor de vot, cât şi a locurilor unde acestea vor fi depozitate. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va avea în responsabilitate 95 secţii de votare dispuse în tot atâtea locaţii. Vor fi prezenţi peste 300 de jandarmi, incluzând rezerve de intervenţie care, pentru un plus de siguranţă, vor fi pregătite să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune. Jandarmii vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în cadrul Biroului Electoral Judeţean, având şi atribuţii de protecţie a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare. Peste 170 de pompieri asigură desfăşurarea în bune condiţii a Alegerilor europarlamentare şi a Referendumului. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, fiind înlăturate disfuncţionalităţile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiştii ISU desfăşoară activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu preşedinţii secţiilor de votare, precum şi recunoaşteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor şi gestionarea eventualelor intervenţii de urgenţă. Pentru mai multe informaţii privind procesul electoral, puteţi consulta, pe pagina unităţii noastre https://bz.politiaromana.ro , accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcţionează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteţi găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Alegerilor Europarlamentare şi a Referendumului, cât şi actele normative incidente şi contravenţiile şi infracţiunile prevăzute de acestea. În acest context, polițiștii recomandă buzoienilor să respecte legislaţia electorală şi regulile de convieţuire socială. De asemenea, să sesizeze orice încălcare a legislaţiei la numărul unic de urgenţă 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

