Anticorpii care apar în articulații înainte de declanșarea artritei reumatoide pot provoca dureri chiar și în lipsa artritei, spun cercetătorii de la Institutul Karolinska, din Suedia. Constatările pot indica un mecanism general în autoimunitate și pot facilita dezvoltarea unor modalități de reducere a durerii non-inflamatorii cauzate de artrita reumatoidă, dar și de alte boli autoimune, precizează eurekalert.org, citat de medlife.ro. ,,Inflamația înseamnă durere. Totuși, durerea poate să apară înaintea oricărui semn al inflamației în articulații și poate rămâne o problemă și după ce s-a vindecat. Scopul nostru este să găsim mecanismele răspunzătoare”, spune Camilla Svensson, cercetător. Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care apare atunci când celulele imune atacă cartilajul și osul articulațiilor. Un simptom timpuriu comun este durerea articulară. Chiar înainte să apară, organismul începe să producă anticorpi împotriva proteinelor din articulație. Cercetătorii au studiat modul în care acești anticorpi pot genera dureri.
Aceștia au descoperit că anticorpii care au cauzat schimbarea comportamentală formează complexe imune, care cuprind grupuri de anticorpi și proteine cartilaginoase în articulații. Aceste complexe activează celulele dureroase prin niște receptori numiți ”fc-gamma”, care sunt prezenți și în neuronii de durere din țesuturi. ,,Anticorpii din aceste complexe imune pot activa neuronii durerii direct și nu ca urmare a inflamației distructive a articulațiilor, cum se credea înainte. Anticorpii pot afecta neuronii de durere chiar și când nu există o distrugere a țesuturilor sau o inflamație”, a explicat autorul studiului, Camilla Svensson. Cu toate acestea, durerile articulare și musculare sunt simptome comune și ale altor boli autoimune. ,,Credem că acesta poate fi un mecanism general de durere pentru toate bolile autoimune în care complexele imunitare se formează la nivelul țesuturilor. Scopul nostru este să reducem durerea cauzată de artrita reumatoidă și de alte boli autoimune”, concluzionează Rikard Holmdahl, cercetător.