Ministerul Educației Naționale a publicat recent lista cu câștigătorii etapei naționale a competiției de proiecte desfășurate în cadrul Programului Național „Școala altfel” (anul școlar 2018-2019). Prin intermediul acestui concurs, unitățile de învățământ participante și-au promovat cele mai bune activități în 10 domenii. Colegiul Național „B.P. Hasdeu” se află printre unitățile de învățământ care au câștigat, prin activitățile desfășurate în domeniul științific. Programul „Școala altfel” contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul preșcolarilor și elevilor prin derularea unor activități educative, transdisciplinare, inovatoare și de învățare prin experiență, proiectate în parteneriat cu elevi, părinți, instituții, organizații nonguvernamentale și/sau agenți economici. Iată lista cu unitățile de învățământ câștigătoare, precum și domeniile pe care:
- Cultural: Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” din Arad;
- Artistic: Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Sibiu;
- Tehnic: Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni (jud. Suceava);
- Științific: Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău;
- Sportiv: Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean (jud. Bistrița-Năsăud);
- Cetățenie democratică și responsabilitate socială: Școala Gimnazială nr. 7 „Sf. Maria” din Timișoara;
- Educație pentru sănătate și stil de viață sănătos: Școala Gimnazială nr. 4 din Vatra Dornei (jud. Suceava);
- Educație ecologică și protecția mediului: Școala Gimnazială nr. 13 din Timișoara;
- Abilități de viață: Școala Gimnazială „I. Irimescu” din Fălticeni (jud. Suceava);
- Consiliere și orientare: Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.