
„Pentru siguranța pădurii, care este a noastră, a tuturor, rugăm proprietarii terenurilor agricole limitrofe fondului forestier și turiștii care aleg să petreacă timpul liber în natură să ia măsuri preventive, să nu lase focul nesupravegheat și să urmeze toate instrucțiunile specialiștilor pentru a evita declanșarea incendiilor de pădure. Putem preveni un incendiu dacă suntem responsabili și dacă ne asigurăm că, la plecare, locul rămâne curat și focul este stins complet”, este apelul lansat către populație de directorul general Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.
În această perioadă, proprietarii de terenuri limitrofe cu pădurile, obişnuiesc să îşi igienizeze zonele agricole prin incendierea miriştilor, dar se constată şi o intensificare a turismul şi a drumeţiilor în natură, crescând astfel riscurile producerii unor incendii, care se pot extinde rapid şi la păduri. În consecință, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva intensifică acţiunile specifice prin aplicarea de măsuri cu rolul de a preveni declanşarea incendiilor în suprafeţele cu pădure, dar şi de intervenţie in cazul izbucnirii unui incendiu de pădure.
Romsilva colaborează permanent cu Inspectoratul Naţional pentru Situaţii de Urgentă precum şi cu Garda Naţională de Mediu, autorităţi care au responsabilităţi în aplicarea prevederilor legale de prevenire şi de stingere a incendiilor. Regia Națională a Pădurilor administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice altor proprietari pentru aproximativ 1,10 milioane de hectare de fond forestier proprietate privată.
