În contextul în care a intrat în vigoare Legea 118/2019 privind „Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale“, de acum înainte, toți profesorii, medicii pediatri, de familie sau specialiștii care intră în contact cu copiii, precum și actorii de la teatrele de copii, animatorii de la petreceri, antrenorii de la cluburile sportive, psihologii și oricine lucrează cu copii sunt obligați să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali, potrivit edupedu.ro. Certificat de integritate comportamentală este, potrivit legii, documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
La articolul 16 al legii scrie că persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține un certificat cazier judiciar. Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării. Modelul certificatului de integritate comportamentală se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. (n.r. nu există în acest moment o HG pentru acest model). În art. 18, alineatul 1 al legii se precizează că “instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală”.
Certificatul acesta se obține tot de la Poliție, din aceleaşi locuri în care se poate obține şi certificatul de cazier judiciar. În România sunt peste 234.647 de cadre didactice, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai multe în învățământul primar şi gimnazial – 115.440, urmate de cele din licee – 53.835. Mai sunt 35.460 de educatori şi îngrijitori în creşe şi grădinițe.