
Comuna Cochirleanca este traversată de șoseaua județeană DJ220, care o leagă spre vest de Poșta Câlnău (DN2) și spre nord-est de Bălăceanu. Prin comună trece și calea ferată Buzău-Focșani, pe care comuna este deservită de gara Boboc. Două obiective de pe teritoriul comunei Cochirleanca sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca situri arheologice de interes local. Ambele se află în zona satului Roșioru. Unul, aflat în punctul „Movila Roșioru”, la 400 sud de sat, cuprinde o așezare aparținând culturii Cerneahov din epoca migrațiilor (secolul al IV-lea e.n.) și niște morminte medievale din secolele al XVI-lea–al XVII-lea. Al doilea, aflat la 1 km est de șoseaua dintre Roșioru și Bălăceanu, în locul numit „Valea Cochirleanca”, cuprinde o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor (secolele al IV-lea–al V-lea e.n.).
