
Beneficiarii acestor zile libere sunt doar părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ, dar și părinții copiilor cu dizabilități, indiferent de vârstă, copiii fiind înregistrați în cadrul unei unități de învățământ. Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Astfel, ambii părinți cu excepția familiilor monoparentale vor completa o declarație pe propria răspundere, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare, prevede proiectul de lege. Inițiatorii au mai propus ca zilele libere plătite să fie acordate pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea unităților de învățământ. Senatul a adoptat propunerea legislativă în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.

