Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat în această dimineață 9 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane.
Percheziţiile au avut loc pe raza municipiului Buzău şi a două comune limitrofe, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2019, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani, ar fi pus bazele unei grupări infracţionale, în scopul exploatării sexual a mai multor tinere. Astfel, ar fi recrutat 11 tinere, pe care le-ar fi transportat în Spania şi ulterior în Elveţia, unde ar fi fost determinate să se prostitueze. În activitatea infracţională ar fi fost atrasă şi una dintre tinere, în vârstă de 31 de ani, care, pe lângă faptul că s-ar fi prostituat, ar fi avut și rolul de a transfera banii obţinuți de celelalte fete în conturile deţinute de aceasta la mai multe bănci, atât din Elveţia, cât şi din România.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul S.C.C.O. Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, cu privire la săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. În cauză, s-a cooperat cu polițiștii din Spania şi Elveţia. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române. În activități au fost angrenați și poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti și jandarmi din Ploieşti şi Buzău.




