
La acest moment, Legea nr. 50/1991 nu permite acest lucru, fiind necesară obținerea a două autorizații diferite (una pentru demolare, alta pentru construcție). Astfel, se ajunge la perioade mai lungi de așteptare și la costuri mai mari, în cadrul acestui demers. Pentru a putea obține o singură autorizație, solicitanții vor trebui să arate că intenționează atât să demoleze o construcție, cât și să ridice o alta, înaintea solicitării autorizației relevante. Cu alte cuvinte, nu ar fi posibilă demolarea și, ulterior, reconstruirea, dacă această intenție nu a fost indicată înaintea solicitării autorizației. În acest sens, și textul de lege menționează că autorizația va indica și, prin ea, se va aproba „atât demolarea construcţiei vechi, cât şi construirea celei noi”. De asemenea, cum am spus mai sus, costurile vor scădea. Propunerea de modificare menționează expres că „se percepe doar taxa în vederea construirii”. La fel, ar trebui să scadă și perioada de așteptare.
