Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat, în schimb, că rezultatul de duminică, 10 noiembrie, trebuie să conducă la o resetare a partidului: ”E inacceptabil în 3 ani să-ți dărâmi trei guverne si să mai ai pretenția să câștigi și prezidențialele. S-a făcut tot ce se putea la Buzău. Sunt rezultate bune la Buzău. Mesajul meu e să se întâmple multe lucruri bune la Centru că nu se mai poate continua așa”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că meciul nu s-a terminat.
” O să fiu mai optimist. Chiar dacă lumea se îndoia că PSD va intra în turul doi, cu siguranță vom intra in turul doi. Buzăul depășește cu mult scorul partidului la nivel național. De fapt, din experiența mea, cred că PSD la Buzău e pe primul lor, depășim 35 la sută cu siguranță. Cred că trebuie să așteptăm în liniște și turul doi. Meciul nu s-a terminat. Am avut o problemă de imagine, poate tocmai de aceea am ajuns la acest scor. Cine e îndreptățit să conducă acest partid, va conduce.(..) O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut”.