Președintele țării a promulgat legea anti-bullying, care a devenit Legea nr.221/2019, act normativ care prevede combaterea violenţei psihologice în şcoală.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări, Ministerul Educaţiei trebuie să elaboreze toate normele necesare aplicării, dar și sancţiunile pentru bullying, care nu au fost introduce în noua lege, scrie legestart.ro.
Concret, legea stipulează faptul că „în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”.
Conform datelor oficiale, România se situează pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte bullying-ul, iar trei din zece copii sunt excluşi din grupul de colegi, trei din zece copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către alţi colegi de clasă sau de şcoală, iar unu din patru elevi a fost umilit în faţa colegilor.
Definiția bullying-ului – violența psihologică
“Violența psihologică este acțiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, pe care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”, conform actului normativ.
Așadar, definiţia din lege nu limitează hărţuirea la elevi, ci se referă, în egală măsură, la profesorii şi la personalul administrativ din unităţile de învățământ.
Toate cadrele didactice vor fi obligate să participe la sesiuni de informare şi la cursuri de perfecţionare legate de efectele violenţei psihologice, de cum poate fi prevenit și combătut acest fenomen. Profesorii și educatorii trebuie să facă evaluări pe baza cărora vor identifica persoanele predispuse la astfel de acțiuni, apoi vor urma proceduri clare în privința acestora. Astfel, în toate școlile se vor introduce sesiuni de informare/teme/ cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.
“Secțiunea 131 – Reacţia la violenţa psihologică – bullyng
Art. 561 – Cu acordul prealabil al consiliului de administrație al unității de învățământ și la recomandarea specialistului, pentru fiecare caz în parte, elevii care au săvârșit acte de violență psihologică – bullying, precum și cei care au fost victimele acestui comportament, vor beneficia de evaluare și asistență psihologică adaptată pe parcursul semestrelor”.
De asemenea, pe aceeași linie de prevenire, s-au introdus articole care obligă atât agresorul, cât și victima unui astfel de caz să participe la consiliere psihologică. Pașii care vor fi urmați în acest sens vor fi prevăzuți de normele metodologice elaborate de Ministerul Educației, care ar trebui să ia măsuri și în privința numărului insuficient de consilieri școlari ( de exemplu, la finele anului trecut, în Capitală, exista un consilier la 1.200 de copii, iar în țară, un consilier la peste 2.000 de elevi).