În ce stadiu sunt toate autostrăzile planificate spre Moldova

de Stiri Buzau Media

Trei mari autostrăzi sunt în prezent planificate conform MasterPlanului către Moldova, iar o a patra – Autostrada Nordului – care nu apare în strategia convenită cu Comisia Europeană, a apărut din nou în discursul politicienilor. Toate cele patru proiecte sunt în diferite stadii de implementare, a explicat la audierea din Parlament, ministrul propus al Transporturilor, Lucian Bode. Un alt proiect foarte important – autostrada Sibiu-Pitești – ar putea fi licitată pe sectoarele montane în baza unor studii vechi, criticate aspru de consultanții Comisiei Europeane.

„Autostrada Unirii” – A8 Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni

„Pe tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț avem în derulare contractul de revizuire și completare Studiu de Fezabilitate, cu termen de predare septembrie 2020. Avem finanțarea asigurată în buget. După predare vom avea 4 luni termen pentru obținerea avizelor și acordurilor”, a declarat la audierea sa în Parlament, ministru propus al Transporturilor, Lucian Bode.

Tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț face parte din A8 și ar urma să aibă circa 183 de km.

Pe sectorul Iași – Ungheni, ministrul Bode precizează că în momentul de față autoritățile sunt la capitolul licitație pentru revizuire și completare SF.

„Procedura de selecție a unui proiectant este în derulare. Avem finanțarea asigurată”, spune Bode.

Pe sectorul Tg, Neamț – Iași, circa 120 de km, Bode spune că va fi lansată o licitație pentru revizuirea documentației necesare.

„Am luat decizia corectă în Guvern să anulăm acel PPP – scoatem la licitație completarea si actualizarea SF. Depunem aplicația la CE pentru finanțarea europeană. În 14 luni avem realizată revizuirea și actualizarea SF, iar în 4 luni pbținem avizele și acordurile necesare”, spune Bode.

„Vom avea în 2021 un SF finalizat pe toate cele trei tronsoane. Vom identifica soluții de finananțare pentru fiecare tronson în parte”, a mai explicat ministrul propus al Transporturilor.

A13 Brașov – Bacău

„Am promis că vom adjudeca contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic până la final de februarie. Avem raport de atribuire și sper ca până la sfârșitul lunii februarie să fie anunțat câștigătorul”, a spus Bode.

Autostrada A13 Brașov – Bacău are o lungime planificată de circa 160 de km, este pe rețeaua europeană secundară /extinsă de transport și conform Master Planului de Transport ar trebui să fie pe ultimele locuri în ceea ce privește prioritizarea tuturor proiectelor de autostradă din România.

SURSA: hotnews.ro

Știri despre: