Ludovic Orban: despre capacitatea de testare și discuția cu managerii de spitale

de Stiri Buzau Media

Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor care să primească persoane care sunt diagnosticate spre tratament. Avem 3 etape de pregătire a spitalelor în care, pe rând, intră spitale pregătite. Identificăm în fiecare județ spitale dedicate tratării persoanelor depistate pozitiv.

Creșterea capacității de diagnosticare e extrem de importantă pentru că așa identificăm persoanele care au fost contaminate. Am plecat de la un număr foarte redus. Practic în prima parte au funcționat doar 9 aparte PCR, acum sunt puse în funcțiune 19 și am identificat toate aparatele PCR pe care le putem folosi, de la ANVSA, de la institute de cercetare și de asemenea am achiziționat 10 aparte noi prin Crucea Roșie care sunt distribuite în teritoriu. Prin Unifarm am achiziționat 10 PCR-uri din care 4 sunt deja montate și pregătite să fie distribuite.

Am aflat că și spitalele au achiziționat aparate PCR și kituri de testare.

Se vorbește foarte mult. Epidemiologii au spus foarte clar diagnosticarea trebuie făcută pe PCR. Nu există teste rapide, ele există, dar au precizie care nu pot să ne confere siguranță că persoanele care sunt diagnosticate negativ sunt 100% negativ. Dacă noi din 100 de persoane pe care le testăm, 20 sunt pozitiv, înseamnă că noi eliberăm purtători ai virusului și îl pot transmite mai departe.

Am fost informat de Unifarm că există un contract cert și că vom primi 2000 de kituri de testare care au capacitatea de a testa 200.000 de persoane.

Suntem în curs de achiziție de ventilatoare. 100 de ventilatoare pe un contract semnat prin Unifarm, ONAC-ul are semnat contract pentru 200 de ventilatoare, dar producerea lor durează.

Știri despre: