Întrunit într-o ședință extraordinară deîndată în cursul după-amiezii de luni, 5 aprilie 2021, Consiliul Local al comunei Pârscov a aprobat, cu unanimitate de voturi, Regulamentul de organizare și funcționarea Pieței Agroalimentare Pârscov.
Astfel, de mâine, în piața Pârscov își vor putea valorifica produsele TOȚI comercianții, nu doar cei ce oferă spre vânzare produse agricole și alimentare!
Conform Regulamentului adoptat de consilierii locali, Piața Agroalimentară Pârscov „este structurată și destinată comercializării produselor agroalimentare, a celor de uz gospodăresc, a unor produse nealimentare de uz gospodăresc, a unor produse nealimentare de uz curent, precum și a unor articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”.
În piață se vor putea comercializa TOATE produsele ce erau oferite spre vânzare de către comercianți până la începutul lunii decembrie 2020 (când s-a modificat legislația în domeniu), exceptând vânzarea animalelor mari.
Piața va funcționa în fiecare zi de marți, între orele 6.00-13.00, accesul comercianților făcându-se pe poarta principală a acesteia, începând cu ora 5.00.