Ministrul Educației Naționale a afirmat, în cadrul celei mai recente ședințe a Comisei pentru învățământ din Camera Deputaților la care a participat, că are în atenție o inițiativă care va aduce schimbări în abordarea consilierilor școlari, inițiativă ce va afecta și funcționarea centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.
În acest context, deoarece aceste centre sunt foarte importante și asigură servicii de care au mare nevoie elevii în general și copiii cu cerințe educaționale speciale în particular, deputatul social democrat buzoian Laurențiu Țepeluș, secretar al Comisiei pentru învățământ, i-a adresat ministrului Cîmpeanu o întrebare parlamentară în care îi cere să clarifice care va fi statutul CJRAE/CMBRAE în contextul schimbărilor pe care le are în vedere și ce se va întâmpla cu elevii cu CES sprijiniți de aceste instituții.
„Centrele de resurse și asistență educațională oferă activități și servicii esențiale pentru elevi. Serviciile de asistență psihopedagogică și psihologică, cele de terapii logopedice, de evaluare, orientare școlară și profesională, sau de mediere școlară sunt doar câteva dintre acestea. Avem, de exemplu, legea anti bullying unde centrele joacă un rol important atât în intervenția în sistemul educațional preuniversitar pentru prevenirea și combaterea bullyingului, cât și în formarea cadrelor didactice desemnate să devină persoane de referință antibullying. Profesorii consilieri ai centrelor acordă asistență psihopedagogică în scopul creșterii incluziunii școlare a preșcolarilor, elevilor, tinerilor cu cerințe educaționale speciale și nu se limitează doar la copii, ci realizează abordări unitare, sincronizate pentru beneficiarii săi – elevi, părinți, profesori. Sunt foarte multe domeniile unde personalul CJRAE/CMBRAE aduce o contribuție valoroasă.”- Laurențiu Țepeluș
În cadrul aceleiași alocuțiuni, ministrul a afirmat că este nevoie ca fiecare unitate școlară cu personalitate juridică să aibă propriul consilier școlar, în acest moment cei 2500 de angajați CJRAE/CMBRAE fiind insuficienți pentru 3 milioane de elevi.
„Sunt de acord în această privință cu ministrul Cîmpeanu. Este nevoie de mai mulți profesori consilieri și logopezi. Dar acest lucru nu trebuie să se facă punând sub semnul întrebării existența unei instituții, ci prin cooperarea cu aceasta și găsirea unor soluții de suplimentare a personalului. Pentru acest tip de activități este nevoie de o abordare care să nu depindă de un plan-cadru și o programă școlară, ci să se raporteze la problemele și nevoile pe care le au cei cărora li se adresează centrele. Un profesor de sprijin trebuie să fie în relație cu profesorii și conducerea școlii, dar o subordonare față de aceștia ar putea limita capacitatea sa de intervenție. În plus, copiii cu CES au nevoie de stabilitate și predictibilitate, la fel și părinții lor. Reorganizarea sistemului și procedurilor ar duce la întreruperea sau poate chiar blocarea pentru o perioadă a activităților de care beneficiază cei care au nevoie de consiliere din partea centrelor. Chiar și personalul centrelor de resurse și asistență educațională trebuie să aibă siguranță și stabilitate în munca lor pentru a se putea concentra pe ceea ce au de făcut. De aceea, consider că îmbunătățirea sistemului de consiliere școlară se poate face prin dezvoltarea și susținerea acestor centre, discutând cu cei care au deja experiența activității în domeniu, și aceasta este singura variantă pe care ministerul ar trebui să o aibă în atenție.”- Laurențiu Țepeluș
Laurențiu Țepeluș