Proiect MAI: Noi reguli de redobândire a permiselor de conducere suspendate

de Stiri Buzau Media

Cei care vor să redobândească mai repede permisul auto, după ce le-a fost suspendat dreptul de a conduce, vor fi nevoiți să depună cererile până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare, iar cererile ar putea fi soluționate în cel mult cinci zile de la depunere, se arată într-un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică, disponibil pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, cei cărora li se suspendă permisul și vor să reintre în posesia lui mai devreme, trebuie să îndeplinească două condiții:

  • să aibă permis auto de peste un an de zile (adică să nu fie începători);
  • să fie declarați admiși la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.