Izvoarele istoriei consemnează acest fapt încă din perioada geto-dacica.
La mijlocul secolului trecut, în mod obișnuit, viticultorul și familia sa producea cam 50 – 80 decalitri (un decalitru =10 litri) de vin pe an, atât pentru consumul zilnic cât și la sărbători, când își primește finii, nașii, rudele și prietenii.La evenimente mai importante, botez, cununie, nasie, nuntă, se consuma mai mult.
Pană în deceniile 5 și 6 ale secolului trecut, în zona Istritei, vinul se consuma și în două moduri „tradiționale”. Primul dintre acestea se refera la consumul ocazional, întâmplător. Dacă un drumeț trecea prin sat și vroia să bea un vin, se oprea la poarta unui țăran, întreba ce fel de vin are, gusta și dacă îi plăcea unul cerea de băut. Gospodarul îi aducea o carafa cu vinul ales, apoi încă una până se satura. La sfârșit, plătea două parale, cam cinci-șase lei de azi, și-și vedea de drum. Principali consumatori erau mici comercianți (vânzători de zarzavat din sarbărie, vărari de la Calvin, vânzători de ceaoane, geamgii, vânzătorii de la Tisau, de coșuri, cobilite, cozi de unelte).
Se practica și băutul în grup, de înțelegere sau de aldamas. Dacă doi, trei sau mai mulți săteni aveau de aranjat o afacere, o vânzare de pământ, de vite, o arendare, o cununie, stabileau ziua în care urma să discute chestiunea și la cine, la ce gospodar se vor întâlni. Locul, de fapt gazda, era ales în funcție de vinul pe care au hotărât că vor să-l bea cu acest prilej. Dacă cel solicitat era de acord, în dimineața zilei stabilite se prezentau la casa omului, gospodarul le dischidea pivnita, le arata butoaiele cu vin, pe soiuri, le lăsa ceva de mâncare la îndemână, pâine, ceapă, brânză, șuncă, murături. Oamenii discutau cât aveau de discutat, adesea ziua întreagă, beau vinul care le plăcea cât puteau duce, iar la plecare lăsau drept plata cinci parale de fiecare (cam 15 lei de azi). Acesta era băutul de aldamas la încheierea înțelegerii. În prima fotografie familia bunicului- rândul de sus-primul din partea stingă ,un renumit comerciant de vinuri în Piața Bucur Obor – socrul mic . Primul din stanga pe randul de jos, tatăl meu Nicu Drugă.
