Pentru a fi alături de comunitate, în contextul în care în comuna Padina sunt mulți bătrâni rămași singuri, care au nevoie de îngrijire și sprijin, s-a decis încheierea unui parteneriat între administrația locală și biserică. Mai exact, prin acest parteneriat se are în vedere construirea unui complex social, destinat vârstnicilor și persoanelor cu nevoi speciale. ,,Prin hotărârea Consiliului Local Padina am atribuit 3500 de metri pătrați bisericii, pentru a fi construit un centru social. Biserica va fi cea care se ocupă de realizarea acestei construcții, noi devenind parteneri prin atribuirea acestui teren. Proiectul tehnic s-a realizat, iar la acest moment se află în faza de obținere de autorizații. Acestea se obțin, însă este vorba acum de fonduri pentru a-l demara”, a menționat Ionel Chiriță, primarul comunei Padina. Odată ce vor fi identificate fondurile necesare, azilul ar urma să ofere cel puțin 20 de locuri, pentru vârstnicii și persoanele cu nevoi speciale. Proiectul include și o capelă. Azilul pentru bătrâni va fi format dintr-o clădire cu etaj, parter și subsol. Șase camere vor fi amplasate la parter și alte 9 camere la etaj cu câte 3 paturi. Azilul va include sală de mese, o sală pentru recuperare și o sală polivalentă. Pentru îngrijirea beneficiarilor acestui complex social va fi angajat un personal specializat. Totodată, bătrânii și persoanele cu nevoi speciale vor beneficia în permanență de asistență medicală.