Consilierul local Constantin Florescu, exclus din PSD

de Stiri Buzau Media
PUBLICITATE ELECTORALĂ

PSD Buzău a decis excluderea avocatului Constantin Florescu, fost președinte al Tribunalului Buzău,  din Consiliul Local al municipiului Buzău. Decizia a fost luată la propunerea conducerii Organizației Municipale Buzău, iar documentele detragere a sprijnului politic au fost deja trimise la Prefectură.

Consilierul local Constantin Florescu a fost mutat joi la ședința Consiliului Local de la locul obișnuit din stânga primarului Constantin Toma, în zona consilierilor ALDE.
Primarul Constantin Toma a anunțat că Partidul Social Democrat i-a retras lui Florescu  sprijinul politic pentru că a avut ”acțiuni împotriva partidului”. Astăzi a plecat de la organizația județeană, sub semnătura domnului Marcel Ciolacu, propunerea către Prefectură ca domnului Florescu să i se retragă calitatea de consilier deoarece partidul nu-l mai susține. A fost suspendat pentru acțiunile pe care le-a avut împotriva partidului”, a declarat primarul Constantin Toma.

Consilierul Florescu își va exercita mandatul în Consiliul Local până la o eventuală decizie finală a instanței, acesta lăsând să se înțeleagă că va contesta decizia partidului.
Consilierul Cosntantin Florescu a anunțat că va candida pentru funcția de Primar împotriva lui Constantin Toma și a adus mai multe acuzații acestuia în plenul ședințelor privind ilegalitatea unor propuneri de proiecte.