Dragi buzoieni,
Este o certitudine!
Buzăul a început să se schimbe în bine sub ochii noștri!
Numai anul acesta sunt investiții de peste 85 de milioane de euro, cea mai mare cifră investită vreodată în zona publică în municipiul nostru.
Dar, iată că sunt și oameni care vor să blocheze viitorul acestui oraș!
De o bună perioadă, s-a creat o adevărată campanie de denigrare împotriva mea, care iată a culminat cu această plângere penală, în urma căreia s-a suspendat autorizarea plăților din fonduri europene, pe proiectul de investiții ,,Bulevardul Unirii, Strada Transilvaniei și Bulevardul Industriilor”.
Puteam să suspend lucrările până la finalizarea cercetării penale, dar am ales împreună cu constructorul să continuăm acest mare proiect, deoarece totul s-a desfășurat legal.
Lucrările vor continua peste tot în oraș și vom deschide și multe alte șantiere pentru că Buzăul are nevoie de multe investiții pentru a deveni un oraș de top în România.
HAI BUZĂU!
Constantin Toma