Dragi buzoieni, Ieri, 26 aprilie 2022, am reprezentat Asociația Municipiilor din România, la Conferința inițiată de The Diplomat București, cu tema ,,Planul Național de Redresare și Reziliență” (PNRR). Au participat domnul ministru Florin Marian Spătaru, Ministrul Economiei și secretari de stat de la toate ministerele ce derulează proiecte prin PNRR, precum și doamna senator Anca Dragu și doamna deputat Oana Marciana Özmen.
S-a vorbit despre importanța derulării acestui important program de finanțare europeană, în valoare de 29,2 miliarde de euro. În cuvântul meu, am vorbit despre faptul că o treime din această sumă merge spre localitățile din România și este o mare șansă pentru dezvoltarea comunităților.
De asemenea, am scos în evidență că municipiul Buzău a reușit la primul apel de atragere a fondurilor, respectiv ,,Valul renovării”, să devină ,,campion” la nivel național, cu peste 95 milioane de euro. Sunt convins că în maxim 2 ani, vom putea accesa din fonduri U.E. mulți bani pentru proiectele de investiții atât de necesare Buzăului. HAI BUZĂU!
Constantin Toma