Propune Pentru Pârscov – a fost invitația lansată de dumneavoastră, în urmă cu doar câteva luni, alături de promisiunea realizării consultărilor publice periodice cu cetățenii, în incinta Căminului Cultural! Din păcate, pandemia de COVID -19 ne-a dat tuturor, așa cum bine știm, planurile peste cap, motiv pentru care astăzi, 1 iunie 2021, vă invit pe toți, dragi concetățeni, să dați curs, pentru #OZI, unei noi provocări afiliate programului #P.P.P., respectiv:
„PROVOCAREA POLITICĂ PÂRSCOVEANĂ!”
#P.P.P. dacă sunteți interesați de:
– multitudinea aspectelor regăsite în cadrul administrației publice locale
– activitățile ce se derulează zilnic în cadrul primăriei Pârscov
– modul de lucru și de sistemul decizional regăsit la nivelul Consiliului local Pârscov
– sfera atribuțiilor existente în fișa postului primarului, în cea a viceprimarului ori a oricărui alt funcționar public local
– problemele cu care vin la sediul instituției pe care o conduc numeroși cetățeni (atât în timpul orelor de audiență, cât și în afara acestora)
VĂ AȘTEPT să-mi fiți #alături!
Practic, oricine este interesat de aspectele mai sus menționate, este invitat să-mi fie alături și să participe în mod activ, pe perioada unei zile, la toate activitățile administrative planificate în cadrul primăriei Pârscov, precum și la cele determinate de situațiile neprevăzute ori urgente.
#Concret, pe toți cei care doresc să dea curs acestei provocări, îi rog să-mi transmită (public sau printr-un mesaj privat), pe #ACEASTĂ pagină oficială de Facebook, intenția de a-mi fi alături pentru o zi, la primăria Pârscov, menționând: numele, prenumele și un număr de contact.
Ulterior înscrierii, toți doritorii (ce în prealabil vor fi contactați telefonic pentru stabilirea datei și a eventualelor alte detalii) se vor prezenta la sediul instituției (în intervalul 08-16.30), unde vor lua parte la toate activitățile administrative ce sunt planificate pentru ziua respectivă, implicându-se în mod activ în tot ceea ce reprezintă administrația publică locală.
Sunt ferm convins că, prin acest demers, vom reuși nu doar să facem cunoscute aspecte administrative ce sunt mai puțin mediatizate publicului larg, ci și că vom reuși să influențăm mentalități, moduri de lucru/acțiune, în paralel cu conturarea unei liste dedicate ideilor și propunerilor inovative, ce ulterior va fi făcută publică.
Cel mai interesat, implicat și activ invitat #P.P.P. va fi recompensat cu un premiu surpriză.
#P.P.P. – privește, percepe, prezintă! Promovează, partajează, perfectează!
Vă aștept alături de mine! Al dumneavoastră, primar Daniel Mihai!