Primăria Vadu Pașii a înființat recent propriul serviciu de salubrizare, care ar urma să devină funcțional începând cu luna septembrie, în contextul în care contractul cu societatea RER va expira până atunci. În acest sens, unitatea administrativ teritorială a achiziționat o mașină de gunoi prin proiectul GAL, în valoare de 150. 000 de euro: 100.000 de euro din fonduri europene și restul este contribuția primăriei Vadu Pașii. În ședința Consiliului Local de vineri, pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte de hotărâre, printre care și cel ce viza grila de salarizare pentru serviciul de salubrizare. Niciunul dintre acestea nu a primit girul consilierilor PSD, ALDE și al celor din alte formațiuni politice, după cum ne-a declarat primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.
Pentru ca acest serviciu de salubrizare să fie operațional, este nevoie de angajarea unui personal – un șef de serviciu, un contabil, un șofer cu experiență și doi oameni care vor opera la mașina de gunoi – adică vor prelua pubelele de gunoi pe care le vor goli. Odată ce proiectul privind grila de salarizare a fost respins, asta înseamnă că punerea în funcțiune a acestui serviciu va fi amânată.
În situația în care se va pune pe picioare acest serviciu local de salubrizare, se va încerca și colectarea selectivă.