Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Buzău a dispus măsuri urgente și a trasat sarcini speciale, după incendiul de amploare, din weekend, de la Breaza.
Astfel, Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi au sarcina de a analiza măsurile urgente ce trebuie dispuse pe raza a 8 localități în care s-au înregistrat, în ultima vreme, numeroase incendii. Este vorba despre Berca, Beceni, Scorțoasa, Săhăteni, Merei, Pietroasele, Cernătești și Breaza.
Polițiștii și jandarmii buzoieni trebuie să arate, în urma evaluării, dacă se impune sau nu instituirea de zone speciale de siguranță publică, măsură prevăzută de lege în cazul unei criminalități crescute sau chiar scăpate de sub control.
Deoarece, în acest moment, Buzăul se află pe locul al patrulea la nivel național în ceea ce privește incendiile de vegetație, nu este exclus ca o astfel de măsură să vizeze întregul județul.