Mesajul reprezintă semnalul de alarmă pe care municipalitatea îl lansează în acest început de primăvară în relația cu mediul înconjurător, în încercarea de a aplica măsuri concrete pentru diminuarea fenomenului de depozitare necontrolată, precum și pentru creșterea gradului de colectare selectivă – atât în zonele de case, cât și în zonele de blocuri, prin intermediul sacului galben.
Primăria a desfășurat deja primele 3 acțiuni de mobilizare și consultare a asociațiilor de proprietari în vederea unei mai bune conștientizări cu privire la utilizarea sacul galben, la beneficiile utilizării lui, la situația de mediu identificată la Râmnicu Sărat, costurile implicate, precum și la modul în care cetățenii trebuie să acționeze pentru o colectare mai eficientă.
Acțiunile vor continua iar problematica mediului – Prioritatea 0 a administrației locale, trebuie să devină Prioritatea 0 a întregii comunități!