
Iniţiativa de a dona aceste scutere aparţine Asociaţiei ROTA, care, împreună cu Primăria Buzău şi Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Buzău şi Reprezentanţa Taipeiului la Bratislava, vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii sau al celor cu mobilitate redusă şi oferă o soluţie eficientă şi uşor de utilizat. Designul acestora vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități locomotorii sau handicap temporar, sau persoanelor cu mobilitate redusă, oferind un grad ridicat de independentă. Diversele componente ale scuterului electric medical sunt reglabile sau ajustabile pentru a permite personalizarea poziției și a spori confortul în timpul deplasării, după cum ne-a declarat Constantin Damov, președintele Asociaţiei ROTA și director general Green Group:
Scuterul electric face parte din categoria celor de dimensiune medie cu autonomie mare (de până la 40 km) ce permite deplasarea pe distante medii și lungi în deplină siguranță si cu un grad sporit de confort. Primarul Constantin Toma a menționat că posesorii acestor scutere de mobilitate se vor putea deplasa cu ușurință prin municipiu, mai ales că se are în vedere îmbunătățirea infrastructurii rutiere:
Scuterele de mobilitate sunt produse de compania taiwaneză Karma. Este cunoscut faptul că Taiwanul este unul din liderii mondiali în ceea ce priveşte inovaţia şi tehnologiile de înaltă performanţă şi tocmai de aceea Asociaţia ROTA susţine în mod activ popularizarea în România a acestor tehnologii şi a produselor de fabricaţie taiwaneză. Totodată, un factor important al acţiunii întreprinse de Asociaţia ROTA îl constituie componenta caritabilă şi adresarea unei nevoie sociale, şi anume integrarea în comunitate şi şansa unei vieţi normale oferite persoanelor cu dizabilități, prin punerea la dispoziţie a unor echipamente de mobilitate ce integrează tehnologie de ultimă generaţie.








