Petre Daea, la deschiderea Târgului ,, Toamna Buzoiană ”

de Stiri Buzau Media

 

 

Constantin Toma:
„Dragi buzoieni,
Astăzi, 18 septembrie 2022, în spațiul de la Drăgaică, a început ediția a-XVI-a a Târgului ,,Toamna buzoiană”, organizat de Primăria Buzău împreună cu Direcția Județeană Agricolă, director ing. Cosmin Florea.
Pentru a 4-a oară consecutiv, acest târg-festival a fost deschis de domnul ministru Petre Daea, de la Ministerul Agriculturii, cel mai bun ministru al acestei instituții, de după 1990.
Am mai avut încă o prezență deosebită, domnul Lucian Romașcanu, Ministrul Culturii, buzoianul nostru, care a sprijinit și sprijină necondiționat dezvoltarea întregului județ Buzău.
Pe scenă a urcat și domnul Costel Vînătoru, directorul general al Băncii Naționale de Resurse Vegetale de la Buzău, care a vorbit despre importanța imensă a acestei instituții pentru România și sprijinul primit din partea domnului ministru Petre Daea, care de altfel a și vizitat Banca de Gene, azi.
Târgul de anul acesta, probabil este la cea mai bună ediție, oferta gospodarilor buzoieni din tot județul fiind de excepție!
Nu lipsesc fructele, legumele, brânzeturile și produsele din carne de calitate, alături de multe produse manufacturate, care nu pot lipsi dintr-o gospodărie.
De asemenea, nu lipsesc pastrama și cârnații de Pleșcoi, mustul și multe altele, toate însoțite de muzica populară a unor artiști foarte apreciați la nivel național.
Vă invit, dragi buzoieni, să vă aprovizionați și pentru iarnă, dar să și petreceți românește!
HAI BUZĂU, BUZĂU!”