
,,Astăzi, când Republica Moldova sărbătoreşte 28 de ani de Independență, am avut bucuria să primesc titlul de „Cetățean de onoare al Raionului Soroca”! O zi plină de emoții, de revederi şi de mulțumire sufletească, văzând evoluția şi dezvoltarea acestui raion, la care a contribuit şi comunitatea buzoiană, pe care o reprezint. Acest titlu este o onoare, dar reprezintă şi o mare responsabilitate să continuăm proiectele comune cu frații noştri de peste Prut. Mulțumesc Consiliului Raional Soroca, dar şi consilierilor județeni pentru că au susținut proiectele propuse! Este o plăcere să mă aflu în Soroca, un loc unde mă simt ca acasă şi în care am care am fost întâmpinat întotdeauna cu brațele deschise!”, a precizat pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. De-a lungul ultimilor ani, el a contribuit la întărirea relațiilor de colaborare între raionul Soroca și Consiliul Județean Buzău, iar la inițiativa sa au avut loc ședințe comune ale celor două consilii județene.


