În perioada 16-17 iulie 2021, pe raza municipiului Buzău se va desfășura prima etapă de dezinsecție aeriană. Aceasta vine în copletarea acțiunii de dezinsecție la sol ce se află în desfășurare și are ca scop principal combaterea țânțarilor. În cele două zile menționate, un elicopter va survola municipiul Buzău și va pulveriza substanța pentru combaterea insectelor. Produsul folosit este GP TOTAL INSECT, face parte din Grupa principală 3, tip produs 18 ( insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode ), este avizat de Ministerul Sănătății și deține fișa tehnică de securitate. În situația în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, lucrările se vor decala, urmând a se comunica, în prealabil, perioada de execuție a acestora.
Până acum, campania de exterminare a insectelor din oraș s-a desfășurat la sol. Dezinsecția s-a făcut ”la pas” sau cu mijloace auto și a reușit să acopere toată suprafața orașului. Pentru că municipiul deține și trei parcuri mari, Crâng, Tineretului și Marghiloman, unde dezinsecția la sol nu este suficientă, societatea care se ocupă de salubrizarea orașului, RER SUD SA, va recurge și la un tratament anti-țânțari din avion.