Primăria Municipiului Buzău și Consiliul Local al Municipiului Buzău anunță lansarea proiectului ,,Buzăul citește”

de Stiri Buzau Media

Primăria Municipiului Buzău și Consiliul Local al Municipiului Buzău anunță lansarea proiectului ,,Buzăul citește”, un program de educație prin lectură dedicat tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din Municipiul Buzău, precum și dascălilor lor.

Prin proiectul ,,Buzăul citește”, Primăria Municipiului Buzău își propune să aducă lectura mai aproape de elevi, prin cărți dăruite, prin activități care încurajează cititul și prin evenimente educaționale deosebite susținute de artiști îndrăgiți și de profesioniști în domeniul educației.

Derulat pe parcursul acestui an, proiectul constă în patru etape:

Prima etapă se va desfășura în perioada 27-28 mai, când vor avea loc conferințele online “Metode moderne pentru stimularea lecturii în rândul elevilor”, dedicate profesorilor de școală primară și gimnaziu. Conferințele sunt susținute de profesioniști în domeniul educational – profesori metodiști, psihologi școlari, formatori pentru formarea continuă a cadrelor didactice, inspectori școlari.

În etapa a doua a proiectului, desfășurată în luna iunie, elevii din învățământul preuniversitar din Municipiul Buzău vor primi cărți cadou pentru lecturile de vară și, de asemenea, se vor putea bucura de ,,Magia cartilor”, un eveniment artistic deosebit, cu actrița Monica Davidescu și îndrăgitul magician Robert Tudor. Evenimentul va avea loc în data de 22 iunie, la Amfiteatrul Parcului Tineretului din Buzău.

Etapa a treia – “Clubul de lectură de acasă” – se va desfășura în vacanta de vară, când elevii sunt încurajați să citească cărțile pe care le-au primit cadou în prima etapă a proiectului, la finalul anului școlar.

Ultima etapă a proiectului, care va avea loc în perioada 20-24 septembrie, va consta în dezbateri și activități de lectură online la care vor participa deopotriva elevi și profesori:
Pentru învățământ primar – dezbatere despre lectură, urmată evenimentul Micul povestaș: un dialog amuzant și plin de învățăminte despre importanța lecturii între actrița Monica Davidescu și Micul povestaș, un personaj din cărți care a prins viața după ce a fost citit de copii.

Pentru învățământul gimnazial – evenimentul Îmi place să citesc! Actrița Monica Davidescu și un invitat special discută împreună cu elevii despre cărțile citite în vacanță și despre modalități de a le pune în valoare pornind de la tehnologia modernă și instrumentele ei.

Pentru învățământul liceal – evenimentul online Carte versus Internet. Gazda evenimentului Carte versus Internet va fi Andrei Ciobanu, comediant, scriitor și om de radio. El va vorbi liceenilor despre importanța cititului și despre ce perspective oferă educația, despre provocările și capcanele mediului online.

În contextul pandemiei care ne afectează pe toți, este vital să fim alături de elevii orașului nostru, să creăm noi oportunități de învățare, evenimente și programe care să susțină eforturile profesorilor, astfel încât să oferim educație de calitate pentru toți copiii și tinerii, inclusiv pe timp de criză. Prin proiectul ,,Buzăul citește” sperăm să realizăm aceste deziderate; pentru că încurajând cititul, dăm curaj viitorului!

Vă invităm să urmăriți pagina https://www.facebook.com/buzaul.citeste.ro/