Rodica Bârlă, primarul comunei Puiești: A dărui este nevoia noastră de a simți bucuria din ochii celorlalți

de Stiri Buzau Media

A dărui este nevoia noastră de a simți bucuria din ochii celorlalți.

În timp ce pentru majoritatea dintre noi venirea sărbătorilor de iarnă aduce speranță, bucurie și entuziasm în suflet, pentru bunicii singuri și cuprinși de griji Crăciunul rămâne doar o altă zi din calendar.
Pentru a le veni în ajutor și pentru a le reda speranța de mult ascunsă în spatele grijilor de zi cu zi, și astăzi le-am trecut pragul, le-am ascultat poveștile și le-am adus un zâmbet pe buze.
Bucurie, lacrimi, recunoștință! Este ceea ce am trăit astăzi alături de bătrânii comunei.
Și am primit un imens MULȚUMESC! Chiar scris, pentru ca doamna nu poate comunica altfel.
Acesta este principalul motiv pentru care am să lupt pentru înființarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice și îngrijire la domiciliu.
Un vis ce poate deveni realitate!

Acest tip de serviciu poate preveni excluziunea socială sau marginalizarea persoanelor vârstnice care la un moment dat se pot afla într-o situație de dificultate, singurătate, abandon, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de socializare, consiliere socială, suport emoțional, consiliere psihologică și activități socio-medicale.

Și noi putem fi unul dintre ei.
Rodica Bârlă, primarul comunei Puiești





Rodica Bârlă, primarul comunei Puiești