De câțiva ani, Râmnicul adună, prin sport și artă, sub diverse forme, copii și tineri din toate colțurile țării, care vin să se întreacă și să crească frumos!
Și în acest weekend am fost bucuroși să fim gazda unui astfel de festival-concurs de muzică și jocuri populare, Râmnicul adunând peste o mie de interpreți, dansatori, coregrafi și părinți.
Am fost onorați să-l avem din nou în mijlocul nostru pe maestrul coregraf Marin Barbu (Nea Marin), domnia sa fiind președintele juriului și sufletul festivalului.
Au fost două zile în care România Frumoasă, Profundă și Bună s-a oglindit în ochii și zâmbetele celor care au urcat pe scenă, în costumele și acordurile muzicii populare românești!
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest festival: doamnei Gabriela Popa, doamnei Rafaela Predonescu, managerul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, inimosului colectiv al instituției, membrilor juriului, coregrafilor, părinților și, mai ales, copiilor și tinerilor care simt și trăiesc românește!
România trăiește, oameni buni, datorită unor astfel de oameni, pasionați și iubitori de autentic!
Ei duc spiritul românesc mai departe.
România trăiește prin ei!
P.S. Ieri a fost ziua de naștere a maestrului Marin Barbu, iar faptul că a acceptat să vină la Râmnicu Sărat într-o astfel de zi ne onorează și dovedește pasiunea nemărginită a domniei sale pentru obiceiurile și tradițiile românești.
La mulți ani, Maestre!
Sorin Cîrjan