Comunicat de presă – Carmen Ichim

de Stiri Buzau Media

Am luat cunoștință fără surprindere de afirmațiile lansate în spațiul public astăzi, 20 iulie 2020, de către prefectul Județului Buzău, cu privire la ineficiența Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău care, în opinia sa, ”în loc să tragă la răspundere vinovații și să ia măsuri, încearcă să ascundă neregulile”, dar și de solicitarea sa de demitere din funcție a comisarului șef. Legat de acestea, doresc să fac următoarele precizări:

– În ce privește ”ineficiența” GNM-CJ Buzău, bilanțul de activitate al instituției de la începutul anului în curs și până la data de 15 iulie arată că, în cadrul celor 406 inspecții efectuate în Județul Buzău, au fost aplicate 68 de amenzi în valoare de 878.500 ron pentru nerespectarea prevederilor legislației de mediu și au fost dispuse măsurile necesare pentru remedierea tuturor deficiențelor constatate, impuse prin actele de control. Printre UAT-urile sancționate se regăsesc și cele enumerate de către prefect;

– Afirmațiile prefectului Județului Buzău se dovedesc încă o dată lipsite de orice fundament real, cu o tot mai vădită tentă personală și politică, iar toate acțiunile sale din ultima vreme, îndreptate împotriva mea, le pun pe seama intenției sale de a mă coopta într-unul din partidele conduse de cei care l-au susținut pentru a ocupa, succesiv, funcțiile de subprefect și, apoi de prefect, lucru confirmat de demersurile insistente din ultimele 5 luni ale unor ”emisari” ai acestor formațiuni politice;
– Prefectul Județului Buzău a cerut ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor demiterea mea încă din luna februarie a acestui an, după ce în ședința CJSU Buzău în care s-a aprobat înființarea unui centru de carantină pentru pacienții cu Covid-19 în cadrul Taberei Arbănași, am susținut că locația respectivă este neadecvată acestui scop, neîndeplinind, din perspectiva legislației de mediu, condițiile de evacuare în siguranță a apelor uzate, care ajungeau fără a fi tratate pe un teren din apropiere și, ulterior, în cursul de apă Slănic. De altfel, punctul meu de vedere exprimat cu fermitate în cadrul ședinței a fost confirmat la nici o lună distanță, când aceleași autorități au dispus închiderea centrului de carantină pentru nerespectarea condițiilor minime de funcționare;
– În continuare, pe parcursul ultimelor luni, prefectul de Buzău a solicitat în nenumărate rânduri Gărzii Naționale de Mediu și MMAP demiterea mea, formulând cele mai diverse acuzații cu privire la activitatea mea profesională, toate fiind verificate de forurile ierarhic superioare și infirmate de acestea;
– Având în vedere că, în cursul anului 2019, dânsul mi-a fost subordonat timp de aproape 6 luni de zile (iulie-decembrie), am ajuns să-i cunosc foarte bine competențele profesionale și aș fi mai în măsură să mă exprim cu privire la activitatea acestuia. Pe de altă parte, dânsul nu poate face aprecieri vizavi de activitatea specifică protecției mediului, neavând nici pregătirea, nici expertiza necesare în acest domeniu deosebit de complex;
– Cu privire la depozitarea/îngroparea resturilor de origine animalieră pe un teren din municipiul Rm. Sărat, pe care dînsul o cataloghează drept ”dezastru ecologic”, fac precizarea că reprezentanții GNM-CJ Buzău au efectuat controale împreună cu cei ai IPJ Buzău și DSVSA Buzău, fiecare instituție făcând verificări conform competențelor legale. În acest context, reiterez faptul că TOATE ASPECTELE SEMNALATE ȚIN, POTRIVIT LEGII, DE COMPETENȚA DE VERIFICARE ȘI SOLUȚIONARE A D.S.V.S.A. BUZĂU, instituție care este abilitată să dispună măsurile necesare de remediere a situației.

În încheiere, doresc să-mi exprim îngrijorarea cu privire la modul discreționar în care dânsul înțelege să-și exercite atribuțiile de reprezentant al Guvernului în teritoriu, însă îi asigur pe buzoieni că, în ceea ce mă privește, oricâte presiuni se vor mai face asupra mea nu voi abdica niciodată de la respectarea cu strictețe a legii pe care, inutil să mai precizez, o cunosc la perfecție.

De asemenea, în contextul amenințării care continuă să planeze asupra județului nostru – și aici mă refer, desigur, la epidemia de Covid-19 – cred că ar fi mai util ca aceste eforturi și energii să fie canalizate spre gestionarea cât mai responsabilă a situației sanitare la nivel local, în respect față de lege și de dreptul la sănătate și viață al cetățenilor.

Ing. Jr. Carmen Ichim,
Comisar șef GNM-CJ Buzău