Cum putem obține fonduri pentru infrastructură, autostrăzi, economie? Prin tăierea investițiilor care nu ne aduc niciun folos, ci doar consumă bugetul statului, care ar trebui direcționat către rezolvarea problemelor cetățenilor în primul rând. Una dintre modalitățile prin care putem face asta este dacă reducem numărul de parlamentari.
Credem cu tărie că doar un Parlament suplu, format din membri educați și pregătiți, poate funcționa cu adevărat eficient și cu cheltuieli mai mici. De aceea suntem singurul partid din România care susține reducerea numărului de Parlamentari la 300.
Și noi avem membri în Parlament, și noi am fi afectați de aprobarea acestui proiect, dar, spre deosebire de celelalte partide politice din România, PMP pune pe primul loc binele țării și interesele cetățenilor. Asta face diferența și asta trebuie să votezi. Oameni care vor lupta pentru tine, indiferent câte impedimente vor întâlni în cale. Asta înseamnă PMP.
Nu ne oprim aici. Continuăm lupta în Parlament!
Dorin Bădulescu