15 muzee din țară participă la MuseumFest, ediția I, organizat la Buzău

de Stiri Buzau Media

Muzeul Județean Buzău anunță organizarea în premieră a Festivalului Muzeelor din România, MuseumFest, ediția I, în perioada 10-12 mai 2018. Evenimentul se bucură de participarea a 15 muzee naționale și județene din țară. Specialiști ai acestor muzee vor prezenta publicului buzoian concepte expoziționale noi, inovatoare. Dintre conceptele expoziționale prezente menționăm: expoziția ClioBox (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău), expoziția Patrimoniul vasluian-Pagină de istorie națională (Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui), prezentarea conceptului unor viitoare expoziții temporare Căsuța de pomană și Adam și Eva. Povestea cuplului ca semn al întemeierii (Muzeul Național al Țăranului Român București), expoziția România 100 – Artă în tranșee (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova), prezentarea conceptului expozițional Adoptă o pictură (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea). Accesul la toate aceste evenimente este gratuit. Programul de vizitare al expozițiilor și de participare la evenimentele MuseumFest 2018 (10-12 mai):

  • 10 mai: 14.00 – 18.00;
  • 11, 12 mai: 10.00 – 18.00.