Ambasada României în Regatul Belgiei continuă seria de expoziții de fotografie prezentate la Secția Consulară din cadrul misiunii diplomatice

de Stiri Buzau Media
Ambasada României în Regatul Belgiei continuă seria de expoziții de fotografie prezentate la Secția Consulară din cadrul misiunii diplomatice, astfel că, azi, 6 iunie 2022, a avut loc deschiderea expoziție „ȚINUTUL BUZĂULUI – GEOPARC UNESCO”, realizată cu sprijinul Muzeul Județean Buzău, al Consiliul Județean Buzău și al ICR Bruxelles.
Fotografiile reflectă potențialul turistic deosebit al zonei („Ţinutul Buzăului” se află în zona Carpaţilor de Curbură, înglobează 18 comune şi are aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi), fiind prezentate, printre altele, atracții cum ar fi vulcanii noroioşi, munții de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul de la Colţi.
Expoziția, realizată în oglindă, poate fi vizitată atât la Bruxelles (Boulevard du Régent 47-48, 1000 Bruxelles), cât și la Buzău (Muzeul Județean, Aleea Castanilor nr. 1).
Menționăm că această expoziție are loc în contextul în care ŢINUTUL BUZĂULUI a primit acreditarea UNESCO pentru a intra în reţeaua globală a geoparcurilor.
ŢINUTUL BUZĂULUI devine astfel cel de-al doilea geoparc acreditat UNESCO, inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după Țara Hațegului.