Ultimul blockbuster al seriei Avengers (Infinity War, 2018) a lăsat fanii cu sentimente amestecate. E greu de imaginat un univers redus la jumătate, fie el și Universul Marvel, unde totul este posibil, așa că un an de așteptare pentru noul film a trecut greu, mai ales că titlul ultimei producții Marvel Entertainment nu prevestește altceva decât un final – Avengers: Endgame, tradus ca „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului”. Trailerele n-au adus prea multă speranță cinefililor amatori ai genului. O scenă în care eternul optimist Tony Stark (Robert Downey Jr.) plutește în derivă în spațiu, fără soluție tehnică pentru situația în care se află și înregistrează un mesaj fără certitudinea că femeia iubită îl va primi vreodată, este ceva ce nu s-a mai văzut până acum în serie. Totuși, eroii rămași în viață după genocidul lui Thanos (Josh Brolin) nu vor să renunțe la luptă. În regia lui Anthony și Joe Russo, supereroii: Thor (Chris Hemsworth), Black Widow (Scarlett Johansson), Captain America (Chris Evans), Bruce Banner / Hulk (Mark Ruffalo) – și nu doar ei – fac eforturi de neimaginat pentru a găsi o cale de a salva ce a rămas din Univers.
„Avengers: Endgame / Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, la Happy Cinema Buzău
Știri despre:
Avengers: Endgame, la Happy Cinema, Răzbunătorii: Sfârşitul jocului, stiri buzau
Stiri Buzau Media