Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” din Buzău lansează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, o nouă ediție a Concursului de Lectură „Bătălia Cărţilor”.
Competiția are ca scop promovarea lecturii în rândul copiilor și adolescenților, adresându-se elevilor de gimnaziu și celor de liceu, de a promova literatura specifică vârstei, diferită de cea prevăzută în programa școlară-, de a stabili relații de colaborare cu editurile din România și cu toate instituțiile de învățământ preuniversitar. De asemenea, proiectul își propune popularizarea cărților de valoare destinate copiilor și adolescenților, înțelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris, prin întocmirea unei fişe de lectură.
În acest an, în premieră, „Bătălia Cărţilor” se desfășoară și în limba franceză, pentru elevii de liceu. Elevii buzoieni sunt așteptați să se înscrie în concurs, în perioada iunie-septembrie 2021, la sediul central al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu.
Potrivit regulamentului, concurenții vor trebui să citească cele 10 cărți (respectiv 5 la secțiunea franceză) incluse în concurs, pentru fiecare grupă de vârstă, până la sfârșitul lunii septembrie, cărțile putând fi împrumutate de la Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”. Odată cu înscrierea în concurs, fiecare participant va primi o fișă de lectură în care va nota impresiile despre cartea citită. Fișele de lectură ale concurenților vor fi evaluate apoi de un juriu și, în funcție de originalitatea conținuturilor și corectitudinea gramaticală, vor fi selectate cele mai bune. Concurenții cu cele mai bune fișe de lectură vor ajunge în finala Concursului „Bătălia Cărţilor” din luna octombrie.
În cadrul finalei, concurenții își vor susține cartea preferată în dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”, iar apoi vor avea loc jurizarea și festivitatea de premiere.