Buzoianul Alex Manole a obținut 4 de ,,DA” și trece în următoarea rundă a concursului ,,Românii au talent”

de Stiri Buzau Media

A fost nevoie doar de talent și o chitară clasică pentru a vrăji audiența dar și pe cei patru membri ai juriului concursului organizat de Pro TV „Românii au talent” – sezonul 8: Editia 10.  Alex Manole are 20 de ani, este din comuna Berca, județul Buzău și student. Marea sa pasiune este chitara, fapt pe care l-a demonstrat în această seară, fără rezerve. Prestația lui Alex a încântat juriul și publicul, iar buzoianul nostru a trecut mai departe în concurs, obținând cei 4 ,,DA” din partea juraților. Alex a interpretat melodia ,,Hit the road Jack!”, iar ritmurile antrenante nu i-au lăsat indiferenți pe Andra și pe Smiley care au interpretat o parte din refrenul piesei. Imediat după ce Alex Manole și-a încheiat numărul, Andi Moisescu i-a spus: „Tu știi de când te așteptăm noi? De 8 ani!”. Felicitări Alex Manole!